Pământ.html |
| | | ca | | | de | | | en | | | es | | | fr | | | it | | | nl | | | no | | | pl | | | pt | | | ru | | | ro | | | fi | | | sv | | | tr | | | vo | | |
| |  |
 |
|
| Bila Albastră, numele fotografiei luate de pe Apollo 17 în 1972 | |
| Caracteristicile orbitei (Epoch J2000) | |
|---|---|
| Afeliu | 152.097.701 km (1,016 710 333 5 UA) |
| Periheliu | 147.098.074 km (0,983 289 891 2 UA) |
| Axa semi-majoră | 149.597.887,5 km (1,000 000 112 4 UA) |
| Axa semi-minoră | 149.576.999,826 km (0,999 860 486 9 UA) |
| Circumferinţa orbitei | 924.375.700 km (6,179 069 900 7 UA) |
| Prima viteză cosmică | 7,9 km/s (pentru lansarea şi plasarea pe orbită a unui satelit) |
| A Doua viteză cosmică | 11,2 km/s (necesară pentru a părăsi definitiv Pământul) |
| A Treia viteză cosmică | 13,6 km/s (necesară unui corp pentru a părăsi sistemul solar, pornind de pe Pământ) |
| Deviaţia orbitei | 0,016 710 219 |
| Anul sideral | 365.256 366 zile (1.000 017 5 ani ) |
| Perioada sinodică | n/a |
| Viteza deplasării pe orbită (mişcare de revoluţie) | 30,287 km/s (109.033 km/h) |
| Viteza medie a mişcării de revoluţie | 29,783 km/s (107.218 km/h) |
| Viteza minimă a mişcării de revoluţie | 29,291 km/s (105.448 km/h) |
| Înclinaţia orbitei | 0 (7,25° faţă de Ecuatorul Soarelui) |
| Unghiul nodului ascendent (locul în care orbita intersectează planul elipticii) | 348,739 36° |
| Unghiul periheliului | 114,207 83° |
| Sateliţi naturali | 1 (Luna) (vezi şi 3753 Cruithne) |
| Caracteristici fizice | |
| Raport (Proporţie) | 0,996 647 1 la 1 (aproape sferic) |
| Raportul elipsei | 0,003 352 9 la 1 |
| Raza: | |
| ecuatorială | 6.378,137 km |
| polară | 6.356,752 km |
| medie | 6,372.797 km |
| Diametrul: | |
| la ecuator | 12.756,274 km |
| la poli | 12.713,504 km |
| mediu | 12.745,594 km |
| Circumferinţa: | |
| la ecuator | 40.075,02 km |
| la meridiane | 40.007,86 km |
| medie | 40.041,47 km |
| Suprafaţa | 510.065,600 km² |
| Uscat | 148.939.100 km² (29,2 %) |
| Apă | 361.126.400 km² (70,8 %) |
| Volum | 1,083 207 3×1012 km³ |
| Masă | 5,9742×1024kg |
| Densitate | 5.515,3 kg/m³ |
| Acceleraţia gravitaţională la ecuator | 9,7801 m/s² (0,997 32 g) |
| Perioada rotaţiei siderale | 0,997 258 zile (23,934 h) |
| Viteza mişcării de rotaţie la ecuator | 465,11 m/s |
| Înclinarea axei | 23.439 281° |
| Înclinarea verticală a Polului Nord | 0° (0 h 0 min 0 s) |
| Înclinarea orizontală | 90° |
| Albedo | 0.367 |
| Temperatura la suprafaţă - min - medie - max |
-88° C (185 K) 14 °C (287 K) 58°C (331 K ) |
| Presiunea atmosferică | 100 kPa (kiloPascali) |
| Adjective | pământean, terestru, teluric |
| Componenţi atmosferici | |
| Azot (N) | 77 % |
| Oxigen (O) | 21 % |
| Argon (Ar) | 1 % |
| Bioxid de Carbon (CO2) | 0.038% |
| Apă (H2O) sub formă de vapori | urme (variază în funcţie de zona climatică) |
Pământul (numit şi Terra sau Planeta Albastră) este a treia planetă ca distanţă faţă de Soare în sistemul nostru solar, şi a cincea ca mărime. Când desemnează planeta, cuvântul se scrie cu majusculă. Pământul face parte dintre planetele interioare ale sistemului solar (planetele aflate în interiorul centurii de asteroizi). Este cea mai mare planetă telurică din sistemul solar, şi singura din Univers cunoscută ca adăpostind viaţă (controversele legate de existenţa vieţii extraterestre continuă să existe).
[ "Telurice" se numesc toate planetele care, la fel ca şi Pământul, sunt stâncoase şi conţin silicaţi şi fier. În sistemul solar sunt telurice: Mercur, Venus, Pământul, Marte, precum şi planeta pitică Ceres. Recent s-au descoperit însă şi planete telurice extrasolare. ]
Pământul s-a format acum aproximativ 4,57 miliarde (4,57×109) de ani, iar singurul satelit natural Luna, numită şi Selena, a început să-l orbiteze puţin timp după aceea, cu 4,533 miliarde (4,533×109) de ani în urmă1. Suprafaţa Pământului este acoperită în proporţie de 70,8% de apă, restul de 29,2% fiind solid şi "uscat". Zona acoperită de apă este împărţită în oceane, iar uscatul se subîmparte în continente.
De la formarea sa Pământul a trecut prin numeroase procese geologice şi biologice majore, astfel încât toate urmele condiţiilor sale iniţiale au fost şterse. Suprafaţa exterioară a Pământului este împărţită în mai multe plăci tectonice, care de-a lungul timpului se deplasează unele faţă de celelalte. Miezul planetei este activ (fierbinte şi lichid), fiind format din mantaua topită şi miezul metalic, generator al câmpului magnetic. Condiţiile atmosferice şi de la suprafaţă, care au permis apariţia vieţii pe Pământ, au fost la rândul lor influenţate în mod decisiv de către diversele forme de viaţă. Acestea se află într-o balanţă ecologică fragilă, în permanentă schimbare.
Între Pământ şi restul Universului există o permanentă interacţiune. Astfel, Luna este cauza mareelor. În afară de asta, ea a infuenţat continuu viteza mişcării de rotaţie a Pământului. Toate corpurile din jurul globului terestru sunt atrase spre Pământ; forţa de atracţie se numeşte gravitaţie, iar acceleraţia cu care aceste corpuri cad în câmpul gravitaţional se numeşte acceleraţie gravitaţională (notată cu "g" = 9,81 m/s2). Se crede că motivul apariţiei oceanelor a fost o "ploaie" de comete din perioada timpurie a Pământului. Impacturile ulterioare cu asteroizi au modificat şi ele mediul înconjurător într-o manieră decisivă. Schimbările de orbită ale planetei pot fi considerate răspunzătoare pentru glaciaţiunile produse de-a lungul istoriei, care au acoperit suprafaţă terestră cu un strat de gheaţă. Pământul nu are alţi sateliţi naturali în afară de Lună; corpul ceresc Cruithne a fost calificat în mod greşit drept satelit al Pământului, fiind în realitate un asteroid. Cruithne a fost descoperit în 1986; el urmează o orbită eliptică in jurul Soarelui, asemănătoare cu orbita Pământului, şi care nu se apropie prea mult de ea. De pe Pământ orbita lui se vede în formă de potcoavă.
Cuprins |
modifică Semantica
Cuvintele ce se referă la Pământ pot fi formate în mai multe moduri. Primul este folosirea rădacinii terra-, ca de exemplu cuvântul "terestru". Mai există şi rădăcina telur-, cum se poate vedea în cuvintele teluric, telurian. Ambii termeni provin de la zeiţa romană Terra Mater, ce se pare că şi-a primit numele, la rândul ei, de la vechea denumire de Tellus Mater. Termenii ştiiţifici precum geografie, geocentric, geotermal folosesc prefixul grecesc geo-, derivat din numele zeiţei Gaia, echivalenta Terrei Mater în mitologia greacă.
Denumirea de Pământ este singura care nu provine din vechea mitologie greacă sau romană, spre deosebire de majoritatea corpurilor cereşti cunoscute la acea dată (de exemplu Marte, Venus, Neptun, ş.a.m.d.). Cuvântul „Pământ” provine din latinescul „pavimentum”, care înseamnă „pavaj”, „drum pietruit”.
modifică Simbol
Simbolul astrologic şi astronomic al Pământului este o cruce încadrată de un cerc ce reprezintă un meridian şi Ecuatorul (⊕). O altă varianta aşează crucea deasupra cercului (♁).
modifică Istoria
Pe baza descoperirilor geologice oamenii de ştiinţă au reuşit să reconstituie o serie de date referitoare la trecutul planetei. Ei au aflat astfel că Pământul s-a format din materia norului gazos al Nebuloasei Solare, alături de Soare şi de celelalte planete ale sistemului solar, acum aproximativ 4,55 miliarde de ani, Luna formându-se ceva mai târziu. Iniţial sub formă lichidă, stratul exterior al planetei avea să se răcească, dând naştere scoarţei terestre. Emanaţiile de gaze şi erupţiile vulcanice au format atmosfera primară. Condensarea vaporilor de apă, alături de gheaţa din comete, aveau să formeze apoi şi oceanele2. Această puternică activitate chimică a fost sursa apariţiei, acum circa 4 miliarde de ani, a unei molecule cu capacitatea de a se înmulţi spontan. După alte 500 de milioane de ani, ultimul predecesor comun al fiinţelor dispărea3. Dezvoltarea procesului de fotosinteză a permis ca energia Soarelui să fie utilizată direct şi eficient; oxigenul rezultant s-a acumulat în atmosferă şi a dat naştere stratului protector de ozon (O3). Înglobarea celulelor mai mici în unele mai mari a avut ca rezultat naşterea celulelor complexe, numite eucariote4. Celulele din cadrul coloniilor s-au profilat pe anumite tipuri de ţesuturi, din acestea rezultând din nou viaţă, în formă unor adevărate organisme multicelulare; apoi, cu ajutorul stratului de ozon ce absorbea radiaţiile ultraviolete ucigaşe, viaţa avea să se împrăştie pe toată suprafaţa Terrei.
De-a lungul sutelor de milioane de ani continentele s-au tot reunit şi despărţit, pe măsură ce se modela şi suprafaţa Pământului. În cursul acestor modelări, continentele s-au unit şi au format de câteva ori supercontinente. Cel mai vechi supercontinent cunoscut, Rodinia, s-a destrămat însă din nou - acum aproximativ 750 de milioane de ani. Continentele s-au reunit mai târziu din nou pentru a forma Pannotia - acum 600-540 milioane de ani, şi mai apoi Pangeea, care s-a destrămat acum 180 milioane de ani5.
În anii 1960 s-a lansat o ipoteză conform căreia, în urma unui puternic proces glacial ce a avut loc acum 750-580 milioane de ani, în timpul Neoproterozoicului, o mare parte din planetă a fost acoperită cu un strat de gheaţă. Această ipoteză a fost denumită „Bulgărele de Zăpadă” (Snowball Earth) şi este de un real interes, întrucât conduce la explozia de organisme din perioada Cambrianului, când au început să prospere formele de viaţă multicelulare 6. De la această explozie, acum aproximativ 535 milioane de ani, au avut loc 5 extincţii ale vieţii în masă 7, ultima dintre ele petrecându-se acum 65 de milioane de ani, când o probabilă coliziune a unui asteroid cu Terra a declanşat dispariţia dinozaurilor şi a altor reptile de talie mare, dar a cruţat viaţa animalelor de talie mică precum mamiferele. De-a lungul ultimilor 65 de milioane de ani clasa mamiferelor s-a diversificat. Acum câteva milioane de ani o mică primată africană şi-a dezvoltat capacitatea de a sta în poziţie verticală. Acest lucru i-a dat posibilitatea să folosească unelte şi a încurajat comunicarea, fapt ce a stimulat şi dezvoltarea şi mărirea în volum a creierului. Evoluţia agriculturii şi apoi a civilizaţiei a permis oamenilor să transforme faţa Pământul într-o perioadă scurtă de timp, aşa cum nici o altă fiinţă nu o mai făcuse, modificând atât existenţa şi cantitatea altor forme de viaţă, cât şi clima planetei.
modifică Caracteristici fizice
.gif)
Văzut din spaţiul extraterestru, o mare parte din Pământ prezintă culorile albastru închis şi alb - datorită oceanelor şi a norilor din atmosferă. Albedo-ul său este de 36,7%, fiind depăşit, dintre planetele din interiorul centurii de asteroizi a Sistemului Solar, doar de cel al lui Venus. Este de asemenea şi cea mai mare şi densă dintre aceste planete.
modifică Magnetosfera şi Centurile Van Allen
Zona cuprinsă de câmpul magnetic al Pământului se numeşte magnetosferă. Ea absoarbe particulele încărcate cu energie provenite din Soare şi le fixează în 2 centuri numite după descoperitorul lor, James van Allen). Centurile Allen înconjoară Pământul deasupra ecuatorului. Magnetosfera se întinde ca o coadă lungă în partea dreaptă a Pământului. Din când în când, ea se întoarce înapoi spre Pământ şi se răsuceşte în jurul planetei, provocând dereglări ale câmpului magnatic.
Câmpul magnetic terestru e format dintr-o forţă magnetică care se află în nucleul lichid exterior. Liniile câmpului magnetic ies din Pământ la polul sud magnetic, localizat lângă strâmtoarea McMurdo din Antarctica, şi reintră la polul nord magnetic de lângă insula Prince of Wales din Arctica canadiană.
Polii magnetici sunt situaţi în apropierea celor geografici (fără să se suprapună cu aceştia), iar poziţia lor se modifică în timp. În prezent, polul nord magnetic se deplasează spre vest cu o viteză de 0,2 ° pe an. La fiecare aproximativ jumătate de milion de ani câmpul magnetic al Pământului se inversează. Procesul de inversare propriu-zis poate dura 1.000-1.500 ani, timp în care câmpul magnetic slăbeşte, iar polii se deplasează spre poziţiile inversate, revenind şi la intensitatea lor magnetică anterioară.
modifică Bibliografie
- G. B. Dalrymple, 1991, "The Age of the Earth", Stanford University Press, California.
- A. Morbidelli şi alţii, 2000, "Source Regions and Time Scales for the Delivery of Water to Earth", Meteoritics & Planetary Science, vol. 35, no. 6, pp. 1309-1320.
- W. Ford Doolitte, "Uprooting the Tree of Life", Scientific American, 2000.
- L. V. Berkner, L. C. Marshall, 1965, "On the Origin and Rise of Oxygen Concentration in the Earth's Atmosphere", Journal of the Atmospheric Sciences, Vol. 22, No. 3, pp. 225–261
- J.B. Murphy, R.D. Nance, "How do supercontinents assemble?", American Scentist, vol. 92, pp. 324-333
- J.L. Kirschvink, 1992, "Late Proterozoic Low-Latitude Global Glaciation: The Snowball Earth", The Proterozoic Biosphere, pp 51-52
- D. Raup & J. Sepkoski, 1982, "Mass extinctions in the marine fossil record", Science, vol. 215, pp. 1501–1503
modifică Vezi şi
 |
| Soarele - Mercur - Venus - Pământ - Marte - Jupiter - Saturn - Uranus - Neptun |
| Planete pitice: Ceres - Pluto - Haumea - Makemake - Eris |
| Corpuri mici: Asteroizi - Centauri - OTN-uri - Comete - Meteoriţi |
| Sateliţi: Tereştri - Marţieni - Jovieni - Saturnieni - Uranieni - Neptunieni |
| Populaţii: Centura de asteroizi - Centura Kuiper - Norul Oort |